Dincolo de întrebarea “de ce?”a orei fixe sub ochii injectati de păcatele atât de pure nu pot sa te aud..
Nu ştiu dacă îmi place viaţa mea , dar mă simt mult mai bine pe planul doi ,fără sa mă mint și sa am aşteptări de la oamenii tai…
Mă pierzi tot mai mult , iar dacă pană acum m-ai limitat sa te cunosc prin raţiune , de ieri am descoperit ca am și sentimente ,dorinţe, garduri ,fără indoiala…
Recunosc …imi e dor de tine …dar chiar dacă tu erai lângă mine golul era prezent..
Pascal afirma ca am un gol de mărimea Ta …iar Einstein susţinea ca nu am nimic de pierdut dacă cred în tine…nu ştiu unde m-am pierdut de tine sau unde te-am lăsat pe drum,dar acum mă uit în trecut și nu te gasesc…poate au fost doar dorinţele mele oarbe sa cred ,sa te vad…sa ştiu ca te am…
Sper sa te găsesc undeva intr-o zi ,nu în Kenya sau Maroc..ci aici..în acest loc în care eu nu te aud…poate am surzit eu…poate taci Tu…astept sa îmi scrii dacă exişti pe undeva…nu vreau semne…ci doar atât …sa-mi vorbesti…
anna
