Este ora 5 …nici urmă de soare…aerul rece îmi taie respiraţia ca un cuţit fără milă ce-l înfigi ca o piatră de aducere aminte…luna părea mai bolnavă în secunda ce a trecut …iar stelele râd de nebunia ce-ţi bântuie fruntea plină de gânduri..dincolo de acest decor al minunatei clipe începi să pictezi note nemaiauzite…
Oraşul buimăcit de somn începe să se dezemeticească…frunzele încep să cadă ..lumina începe să apară timid cu paşi mărunţi pentru a te întâmpina…cu un surâs fad şi sters..
Te-ai rătacit căutând drumul spre casă…nu gaseşti mirosul de Magdalene facute de mama… vedeam reflexia în geamul murdar de care stăteam lipită de mult prea mult timp…mirosea atat de …acasă… parca era ziua în care familia se adună să îşi semene ideeile stânse ca să îşi spună fiecare cea mai mare descoperire , realizare…dar ..era doar o vitrină…cu miros de Magdalene …
Pe bietul drum bătătorit de urmele tale m-am întâlnit cu frunzele curioase, mă împiedicau cu orice preţ, pentru a-mi ridica ochii sa te pot vedea…păşesc alene urmărindu-ţi umbra întunecată fără să pot a-i distinge culoarea..m-am împiedicat… de tine..
Închizând din nou ochii ai transformat o noapte într-o clipă furată sub genele-ţi scumpe …
