Zilele astea m-am întrebat :CINE SUNT EU? CE SUNT EU?
mi-am dat seama cã sunt doar o chitarã neacordatã ,printre atâtea instrumente care cantã acelaşi cântec trist şi sadic al universului umbrit de note goale şi fãrã sens …cântecul e atât de frumos …
…pãcat ca eu nu îl ştiu…
…sunt doar un zâmbet pierdut printre atâtea lacrimi …lacrimi care ar fi vrut aşa de mult sã plangã ..dar nu au putut…
…o frunzã cazutã şi pierdutã în aşternutul tomnatic , posomorât şi abãtut de atâta ploaie târzie..un episod trecãtor în marea dramã a durerii…
…concluzie:toţi suntem ceva,dar niciunul dintre noi nu este totul...
