Era o toamnã târzie cu miros de poezie…vântul incolor aducea vestea tristã a unei licãriri stinse… a murit extraordinarul Pãunescu…m-am întristat şi ochii mei umezi luceau în oglinda retrovizoare…am tãcut , dar silabele curgeau mute..
…dupã ce l-aţi distrus şi l-aţi cenzurat rupându-i aripile ce uneau cuvântul cu sufletul , acum îl vererati pentru o saptamânã şi la anu’ pe vremea asta ştirile vor spune indiferent ,dar cu o evindentã prefãcatorie :”azi este un an de la moartea poetului …” i-aţi închis cuvintele şi l-aţi ironizat împroşcându-l cu noroi…
Sigurul meu regret…e cã ai intrat în politicã …
…ţi-au smuls panã cu panã , iar în final ţi-au rupt aripile ca sã fie siguri…nu vei mai putea zbura vreodatã…dar noi ştim…..acum zbori dincolo de paginile rupte pe acordurile lui Bach zâmbind…
Ps:
Aştept sã-mi reciţi ultimele creaţii…
