Cred că ne-am pierdut undeva pe drum…paharele de vin stau răsturnate lângă masa haotică plină de resturi ale amintirilor.. vezi uşa întredeschisă şi iţi lipeşti fruntea de lumina ce reflectă dintr-acolo…auzi voci..în drum spre dormitor îmi găsesc pantofi roşii…rochia neagră căzută lângă peretele transparent…şi restul hainelor tale…te vad zâmbind, având urmele-mi de ruj pe umărul stâng… mă opresc să ascult tăcerea ce mă salvează de fiecare dată… dar nu reuşesc să o aud…îţi aud paşii…mă uit în oglindă…parcă nu mă recunosc…persoana cu zambet fals deschide uşa …dând năvală în lumea mea…

Nu pot sa îmi dau seama pe care raft m-am lasat, nemaiurmâdu-mi visele prăfuite în aşternuturi fine .. pline de lutul frământărilor… ..frământări ce au dat naştere lucrurilor mari…uneori e mai greu să mă aud… nu ştiu cine eşti…imagine chioară cu zambet spart ce vrei să mă invadezi…

…sec…imaginea îmi răspunde:.. sunt tu…adevărata tu…care te-ai pierdut în mreaja maturizării , fără nici un scop real …doar în zidul realităţii…sunt aici…pe etajera din baie…mă vezi..dar nu mă recunoşti…pentru că sunt reflecţia trecutului tău…m-ai pierdut în magia copilariei…unde rămân închisă…doar ca o imagine…mută… o vagă expresie a trecutului…scurs şi ascuns după perdeaua tomnatică…