Parcă aşteptam să vină vântul…să mă ia în braţe şi să-mi spună cat i-am lipsit….fiind la milioane de ani depărtare de mine..dar a venit ploaia…prin frunze uscate şi fericite de un galben crud şi criminal, ce încearcă cu desăvârşire să acopere verdele trist al parcului..
Nu am aşteptat urale..ci doar o simplă adiere..care s-a ascuns în cutia Pandorei…iar mâinile-mi tremurânde nu au reuşit să o deschidă…am strâns cutia cu grijă, am sărutat-o…şi am pus-o langă celelalte …culori..învelindu-mă în sunetele din ecoul spart al zăpezii transformate în scrum…
Nu-mi lipsesti…nici măcar nu mă gândesc la gemetele furtunii beate, ce-mi sparge geamul viselor…
